Februarie, cerul acoperit de nori cenusii ma indeamna la ganduri melancolice…amintiri…sperante…vise...Ma gandeam iar la legea atractiei, si sunt convinsa de existenta acesteia, doar ca suntem atat de preocupati de faptul ca nu trebuie sa ne peocupe acest lucru, incat renuntam la incredere..Faptul ca “esti ceea ce gandesti” si ca “atunci cand iti doresti cu adevarat ceva, tot Universul contribuie la realizarea dorintei tale", ne duc mai degraba cu gandul la magie decat la adevaratul lor sens. Ni se intampla tuturor foarte des, fara sa ne dam seama, un exemplu banal ar fi atunci cand ne dorim sa mancam o ciocolata. Ce facem? Bineinteles ca daca stam si ne gandim o jumatate de zi cum sa facem sa apara ciocolata in fata noastra, aceasta n-o sa se intample, asa ca mergem la alimentara si ne cumparam. Asa inteleg eu legea asta a atractiei de care am tot auzit vorbindu-se in ultima vreme. Prin urmare, daca imi doresc sa-mi schimb ceva in viata mea, nu am decat sa urmez toti pasii necesari... Care-or fi aceia, inca nu stiu din pacate :), dar o sa-i aflu!
"Daca viata iti ofera lamani, fa-le limonada!" :D
Un film care te face sa iti pui niste semne de intrebare : THE SECRET
http://www.youtube.com/watch?v=_b1GKGWJbE8
luni, 16 februarie 2009
Orasul trist...
Claxoane, injuraturi, stres, oameni tristi, zambete pierdute pe strazile aglomerate, sau uitate undeva in copilarie, cand mai stiam sa radem...mizerie, cersetori, mitocani, politisti care stau degeaba, agitatie, toate astea la un loc te impiedica sa fi bun, sa inveti sa ajuti un batran care trece strada, sa urci scarile, sa mergi pe jos, sa zambesti, sa te bucuri. Orasul asta ne manaca sufletele, stim doar sa muncim, sa stim sa nu zambim, stim sa nu ne bucuram....stim sa ne injuram vecinul care ne-a luat locul de parcare, ne uitam urat la femeia care ne-a luat locul in metrou, nu stim sa spunem multumesc, nu mai stim nimic...orasul ne transforma in roboti...
"vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil, sa fiu si eu un desen sub pasii mici ai fetei gri"
Vama Veche - Orasul
"vreau sa traiesc pe o strada desenata de-un copil, sa fiu si eu un desen sub pasii mici ai fetei gri"
Vama Veche - Orasul
joi, 12 februarie 2009
cat de mare e valoarea ta?
O mica povestioara cu care mi-am inceput dimineata...
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.- Bine, incuviinta batranul invatat.Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. ... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.- Bine, incuviinta batranul invatat.Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. ... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.
marți, 10 februarie 2009
dorinte...
„O persoana este de succes daca se trezeste dimineata si se intoarce seara in pat, iar intre cele doua momente face doar ceea ce doreste sa faca”
A zis-o Bob Dylan, niste cuvinte simple, cu intelesuri complexe. Oare cati dintre noi fac ceea ce isi doresc intre cele doua momente? Cati fac ceea ce isi doresc mereu? Ne e frica sa ne dorim… Ne e frica sa facem ceea ce ne dorim…Ne e frica sa visam…Si nu stim de ce sau de cine ne e frica, ne e frica de noi?
„Summer evening in the Champs Elyses, secret randez-vous planed for days…I’ll meet you at midnight, under the moonlight…” Asta imi doresc acum, imi doresc sa ies din tipare, sa fac ceea ce mi e frica, sa iubesc cu pasiune, sa fac lucruri de care mi-e teama, vreau sa ma ratacesc in magia unui oras necunoscut cu iubirea de mana, vreau sa sar, sa tip in mijlocul padurii, sa rad, sa surprind, sa ma surprind, sa tremur, sa iubesc, sa am fluturi in stomac, sa fac ceva nebunesc, sa nu regret, sa daruiesc, sa fug, sa sarut, sa domin, sa plang, sa surad, sa alerg desculta, sa traiesc din toata inima, si din tot sufletul fara nici un regret…
Nu, nu vreau vila cu piscina, nu vreau sofer si menajera, nu vreau fite, nu vreau snobism. Vreau Volvo-ul din visurile mele, cu un sot nebun de iubitor in dreapta mea, cu doi sau 3 copii neastamparati in spate, cu muzica la maxim, gonind prin toata lumea, o lume fara griji si fara prejudecati…
A zis-o Bob Dylan, niste cuvinte simple, cu intelesuri complexe. Oare cati dintre noi fac ceea ce isi doresc intre cele doua momente? Cati fac ceea ce isi doresc mereu? Ne e frica sa ne dorim… Ne e frica sa facem ceea ce ne dorim…Ne e frica sa visam…Si nu stim de ce sau de cine ne e frica, ne e frica de noi?
„Summer evening in the Champs Elyses, secret randez-vous planed for days…I’ll meet you at midnight, under the moonlight…” Asta imi doresc acum, imi doresc sa ies din tipare, sa fac ceea ce mi e frica, sa iubesc cu pasiune, sa fac lucruri de care mi-e teama, vreau sa ma ratacesc in magia unui oras necunoscut cu iubirea de mana, vreau sa sar, sa tip in mijlocul padurii, sa rad, sa surprind, sa ma surprind, sa tremur, sa iubesc, sa am fluturi in stomac, sa fac ceva nebunesc, sa nu regret, sa daruiesc, sa fug, sa sarut, sa domin, sa plang, sa surad, sa alerg desculta, sa traiesc din toata inima, si din tot sufletul fara nici un regret…
Nu, nu vreau vila cu piscina, nu vreau sofer si menajera, nu vreau fite, nu vreau snobism. Vreau Volvo-ul din visurile mele, cu un sot nebun de iubitor in dreapta mea, cu doi sau 3 copii neastamparati in spate, cu muzica la maxim, gonind prin toata lumea, o lume fara griji si fara prejudecati…
luni, 19 ianuarie 2009
despre dragoste....
Palmele ti-au transpirat, inima-ti bate puternic, si rasuflarea ti s-a oprit in piept?
Nu e Dragoste, e Placere.
Nu poti sa-ti desprinzi ochii si mainile de pe cel drag, am dreptate?
Nu e Dragoste, e Dorinta.
Il doresti pentru ca sti ca este acolo?
Nu e Dragoste, e Singuratate.
Esti acolo, pentru ca partenerul vrea sa fi?
Nu e Dragoste, e Loialitate.
Ii asculti confesiunile, deoarece nu vrei sa-l ranesti?
Nu e Dragoste, e Mila.
Esti acolo pentru ca te saruta si te tine de mana?
Nu e Dragoste, esti de neincredere.
Esti impreuna cu el doar pentru ca privirea lui te face sa tresari un pic?
Nu e Dragoste, e Infatuare.
Ii ierti greselile pentru ca ti la el?
Nu e Dragoste, e Prietenie.
Ii spui ca el este la ceea ce te gandesti toata ziua?
Nu e Dragoste, e Minciuna.
Esti dispus sa dai lucrurile tale preferate pentru ca el sa se simta bine?
Nu e Dragoste, e Caritate.
Inima ta e plina de durere atunci cand el/ea este trist/a?
Atunci e Dragoste.
II accepti greselile pentru ca ele fac parte din felul ei/lui de a fi?
Atunci e Dragoste.
Plangi pentru durerea ei/lui chiar daca el/ea este puternic/a?
Atunci e Dragoste.
Ochii ei/lui iti vad adevarata inima, si iti ating sufletul asa de adanc ca te doare?
Atunci e Dragoste.
Ii vei da inima ta, viata ta, moartea ta?
Atunci e Dragoste.
Acum, daca Dragostea e dureroasa, si ne tortureaza, oare de ce Iubim?
De ce Dragostea este tot ce cautam in viata?
Aceasta durere, aceasta agonie, aceasta tortura?
De ce?
Pentru ca este... Dragoste.
Se intampla sa gasesti iubire in locuri simple si ciudate, sa treci fara sa stii pe langa ea. Poti s-o gasesti pe strada, in locuri neumblate, departe sau poate chiar in fata ta. Iubirea nu-i la nesfarsit si totusi capat nu-i gasesti.
E ca un labirint, in care alergi fara de rost, un camp, un camp imens pe care toata viata ratacesti si cauti un adapost. Ai vrut iubirea, ai vrut iubire sa gasesti departe-n zari nemarginite, ai fost un orb, ea s-a aflat in palma ta mereu, in aripile fluturelui, de vantul aspru zdrentuite, si chiar in culorile infinitului curcubeu.
Iubire, iubire poti gasi si-n a sufletului tau armura rece, in fulgii de zapada ce-ti cad pe chip neincetat, in iarna grea, in fiecare clipa ce spre eternitate trece, si visele pe care-n urma le-ai lasat.
Daca albastrul cer ti-a asezat iubire pe ploapele inchise, si obosit ai adormit sperand sa poti visa, trezeste-te, trezeste-te, zadarnic o cauti in ale tale vise, deschide ochii, e chiar in fata ta, e chiar aici.....
joi, 15 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)