Astia suntem...

Suntem marionetele destinului.

Niste papusi care joaca cum vor altii.

Spun ca “suntem marionete”, pentru ca nici macar nu incercam sa ne impotrivim lui, spunem doar ca “nu ne putem impotrivi destinului” ; nu facem nimic pentru a iesi din tipare.

Suntem prea neputinciosi ca să mai vedem întregul lucrurilor si prea grăbiti pentru a căuta cauzele ultime ale problemelor noastre...

Suntem atat de prea preocupati de cum sa facem bani, sa ne facem placuti, incat vedem o anormalitate in faptul ca exista si oameni care isi urmeaza visele fara sa se gandeasca la partea materiala.

"Suntem asa de anormali incat vrem sa scoatem bani, din ceva ce nu neaparat ne place, incat ii luam in deradere pe oamenii normali ce fac ceva ce le imbogateste sufletul'-a spus-o un "mare clasic in viata" :)

“The happiest people don’t have the best of everything; they just make the best of everything that they have!”

Ne pricepem foarte bine sa criticam, sa fim nemultumiti de « tara noastra de kkt », de oamenii care ne inconjoara, de strazi si asa mai departe, dar nu incercam niciodata sa schimbam ceva
Nu vrem sa schimbam felul in care privim lucrurile, paharul are intotdeauna o parte plina.

Suntem prea lejeri si prea plini de noi.

Suntem mult prea preocupati de vietile altora, si o neglijam pe a noastra.

Suntem prea ocupati sa radem de defectele altora si nu ne uitam mai intai la propria noastra persoana.

Suntem lenesi pentru a spune “multumesc” si spunem doar “mersi”.

Suntem prea prinsi in “tipare” pentru a rade necontrolat ; ne-am obisnuit sa afisam pe chipurile noastre doar un zambet comercial si gol..

Suntem prea ocupati sa acordam atentie unor persoane care nu merita atentia noastra, si ii neglijam pe cei ce o merita.

Suntem prea ocupati cu nimicuri si uitam sa le spunem celor dragi cat tinem la ei.
Uitam ca banii reprezinta cea mai neimportanta parte din viata noastra, si totusi lor le acordam cea mai mare parte din timpul nostru in defavoarea regasirii de sine, a urmariri viselor

Uitam sa calatorim, uitam sa pretuim o floare, un munte, mirosul ierbii proaspete, aerul pur al diminetii cand alergam prin parc, gustul aventurii, dar in schimb petrecem mai mult timp gandindu-ne la munca, uitandu-ne la televizor, navigand pe internet...
Uitam sa citim, dar preferam sa stam pe mess

Uitam sa-i spunem persoanei iubite “te iubesc”, uitam sa simtim, uitam sa ne traim viata, uitam de sufletul nostru, uitam ca micile detalii fac diferenta, uitam de noi insine…

Despre Masti...

Mastile…sunt indispensabile, si daca spunem ca nu le paurtam, mintim cu nerusinare…Daca nu ne-am pune mastile in societate, am fi noi insine, incapapili sa mintim, Dar totusi, spuneam ca uneori minciuna ajuta…fara acele masti, ne etalam gandirea ca o marfa pe taraba si prietenii vor fi surprinsi sa afle ce gandim despre ei…

Daca gandirea n-ar fi acoperita de opacitatea cuvintelor, am fi niste personaje mult prea transparante

Nu spun asta pentru a incuraja minciuna si ipocrizia, dar ce ar fi lumea fara masti ? Ar fi ceva anormal, parerea mea, prea am fi toti trasparenti, prea nu ar exista mister, am fi plictisitori

Exista persoane pe care le indragesti instant, datorita unei empatii intre tine si cel pe care ai ocazia sa-l privesti. La fel de bine, sunt oameni care iti sunt antipatici instinctiv. Fie pentru ca iti zgandaresc exact latura pe care incerci s-o ascunzi cat mai adanc, fie pentru ca au ce tie iti lipseste personal.
Viata e ca un teatru, iar actorii suntem noi, participand mereu la un bal mascat, purtand masti de sinceri, tupeisti, inteligenti, naivi, puternici, mincinosi, increzatori si asa mai departe
Un exemplu foarte intalnit de personaje care traiesc si „joaca” sub aceste masti sunt cei care se imbraca bine, arata agreabil, isi etaleaza ceasurile, ghiulurile(scarbos), manichiurile, fitzele pe geamul masinilor lor de prea-super-lux. Stau apatic prin restaurante, cafenele si baruri, se misca de pe-un picior pe altul prin cluburi de fitze si asa mai departe. Ii intalnesti obsesiv si n-ai cum sa nu-i distingi printre ceilalti actori: “isi bataie ochii, dau din picioare ca apucatii, injura, vorbesc agramat si schimonosit”. Mastile ii reprezinta asa cum se cuvine.Sunt foarte putini oameni care spun cu voce tare “mi-e sila de astia”. E si mai comod intr-un fel. Chestia asta ii lasa reci, nu-i intereseaza. Sunt insi care inainte sau in loc sa-si puna “intrebari” de genul, au tendinta naturala sa tolereze mut un mod de a fi dizgratios si fals pana la greata. De ce ma deranjeaza lucrurile acestea? Nu pentru ca ele sunt lipsite de sens, nu pentru ca imi place felul in care cersesc atentie si simpatie unii fanfroni isteti si nascuti sa fie clovni, nu pentru ca e cool sa critici, nu pentru ca nu ma numar printre ei J
Dar in fine, asta e un alt subiect de discutie. Ideea era ca fiecare purtam o masca, si fiecare suntem ipocriti in felul nostru mintindu-ne ca suntem diplomati, dar c’est la vie!

Fitze

Tot vorbim de fite.....clubul ala e plin de fitze, la barul ala numai fitze, la sala e plin de fitze, ochelari de fitze, haine de fitze...fitze in sus, fitze in jos...Gucci, Armani, D&G, Cavalli, Louis Vuitton, mall-uri, telefoane, bla bla bla "- Am fost la mol, zise nu-ştiu-care afişînd un zîmbet larg, aşa, cam cît jumate de Chină. - Şi acum te simţi mai bine? O fiţă în plus, două, ceva? i se răspunse." Mall-urile, se ştie, sînt patria fiţelor românilor. Chiar daca "iti lasi fitele acasa", te asigur k n-o sa duci lipsa de ele in mall-urile din Romania. Fiţoşi de toate tipurile, din toate categoriile, cu ifose şi cu strîmbături din nas. Şi le-am văzut doar stand la o masă şi ronţăind ceva înainte de film. Fiţe de "copii" de bani gata, fiţe de dudui din a căror căpăţană dă pe-afară orgoliul neostoit de a avea şi fustiţa aia, da’ parcă e prea roz, şi pantofiorii ăia, da’ parcă nu sunt prea lucioşi, de a sta la masa aia, din colţ, da’ parcă nu e bine, că nu vede etajele inferioare, de a manca nu-ştiu-ce, da’ s-ar putea să se murdărească pe botic şi-o să fie lipicioasă de la ulei… Şi aşa mai departe. Toate sunt, pînă la urmă, fiţe de neam prost. Şi mai toţi sunt flămanzi după fiţele astea. "- Am ieşit în mol, să-mi fac cumpărăturile, dragă. Da, ce ştii tu, am intrat în toate magazinele şi n-am găsit nimic care să-mi placă, îi zise ea prietenei, la telefon, deşi n-are un chior în buzunar şi asta se vede după felul în care se schimonoseşte." Poate de multe ori suntem catalogati fiecare ca avand fite, poate fara sa ne dam seama...dar de fapt, ce inseamna acest cuvant neexistent in dictionar? Care sunt criteriile dupa care ii incadram sau nu pe cei din jurul nostru in aceasta categorie?

ganduri in noapte

http://www.youtube.com/watch?v=6BQoJDHZsGM&feature=related


Traim intr-o lume imperfecta...strazi imperfecte, vreme imperfecta, cersetorul de la coltul blocului, colegii de serviciu, biroul, pixul, telefonul...nimic nu e perfect, si totusi ne place sa credem k tindem spre perfectiune, fara a avea nici cea mai vaga idee despre semnificatia acestui lucru. Vrem o relatie perfecta, o dragoste perfecta, fara sa ne dam seama ca micile imperfectiuni o fac perfecta. Dar ce se intampla cand nu realizam acest lucru? Uitam ca in sufletul nostru imperfectiunea ne face mai mult sau mai putin perfecti, uitam ca exista dragoste, refuzam dragostea de frica unor rani care s-ar putea sa ne doara, uitam sa riscam, sa ne lasam iubiti... Niciodata n-am inteles de ce exista relatii imperfecte, de ce exista nepotriviri? Si cineva mi-a spus banala replica "Fiecare sut in fund, inseamna un pas inainte", si fara a gusta amarul suferintei, dulcele bucuriei nu ar mai avea niciun rost.... Ce sa inteleg din asta? Ca trebuie sa suferim pentru a fi fericiti? Sau trebuie sa plagem, pentru a sti sa pretuim fiecare zambet? Ni se spune sa ne ridicam dupa fiecare esec, sa mergem mai departe...dar daca noi nu am fost invatati sa cadem, si totusi cadem? Ni se pare ca se prabuseste lumea odata cu noi, k suntem tradati, k am cazut in abis, iar sansele de a renaste sunt cu atat mai mici cu cat ne contopim cu aceasta cadere...pana cand devenim noi insine un esec... Nu vreau sa credeti k sunt randurile unei persoane care sufera din dragoste, si vrea sa afle toata lumea acest lucru..nu, sunt cuvintele imbarligate, fara sens, dar totusi pline de inteles, ale unei persoane care n-a invatat sa sufere, a invatat sa mearga mai departe, indiferent de dimensiunea esecului, chiar daca uneori a fost catalogata drept "heartless" ...

Prejudecati fara prejudecati...

“Nu fac asta ca nu-mi sta in caracter, nu vorbesc asa pentru ca nu asa am invatata, nu pot sa actionez asa ca nu ma defineste bla la bla bla…”, sunt putine din frazele cu care ne confruntam zilnic.

De ce nu vrem sa incercam anumite lucruri doar din simplul motiv ca nu ne definesc?oare ne cunoastem atat de bine?

Nu vi s-a intamplat niciodata sa spuneti ca nu va place un lucru fara sa stiti macar cum este? Sau sa nu faceti ceva din incapatanarea de a crede ca nu e bine? Nu vi s-a intamplat sa nu vreti sa mancati ceva doar din cauza faptului ca credeti ca nu va place? Si nu vi s-a intamplat ca o alta persoana sa va faca sa vreti sa incercati acea mancare, sa sa va dati seama uimit ca de fapt va place? De ce in preajma anumitor persoane ne comportam si gandim altfel? Pentru ca acele persoane stiu sa ne faca sa ne purtam fara masca…

Prejudecatile sunt carjele inteligentei, spunea Andre Gide. Nimanui nu-i place sa ii spui ca are idei fixe mai ceva ca un catar, insa ele continua sa apara indiferent de ce ne place noua.

Prejudecatile suntem noi, suntem noi cei carora ne e frica sa fim noi.
Nu ma refer acum la lipsa de prejudecati ca la lipsa de demnitate, doamne fereste, trebuie doar sa incercam sa fim noi insine, fara a lua in seama stereotipurile, fara a ne pasa prea mult de parerile celorlalti oameni cu prejudecati.

Sa iubim sincer, sa sarutam cu pasiune, sa traim intens fiecare clipa, sa facem lucruri pe care nu credeam k le putem face, sa fructificam fiecare moment.

“Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea” –nu stiu cine l-a zis, dar mi l-a scris Ramona pe un post-it J