http://www.youtube.com/watch?v=6BQoJDHZsGM&feature=related
Traim intr-o lume imperfecta...strazi imperfecte, vreme imperfecta, cersetorul de la coltul blocului, colegii de serviciu, biroul, pixul, telefonul...nimic nu e perfect, si totusi ne place sa credem k tindem spre perfectiune, fara a avea nici cea mai vaga idee despre semnificatia acestui lucru. Vrem o relatie perfecta, o dragoste perfecta, fara sa ne dam seama ca micile imperfectiuni o fac perfecta. Dar ce se intampla cand nu realizam acest lucru? Uitam ca in sufletul nostru imperfectiunea ne face mai mult sau mai putin perfecti, uitam ca exista dragoste, refuzam dragostea de frica unor rani care s-ar putea sa ne doara, uitam sa riscam, sa ne lasam iubiti... Niciodata n-am inteles de ce exista relatii imperfecte, de ce exista nepotriviri? Si cineva mi-a spus banala replica "Fiecare sut in fund, inseamna un pas inainte", si fara a gusta amarul suferintei, dulcele bucuriei nu ar mai avea niciun rost.... Ce sa inteleg din asta? Ca trebuie sa suferim pentru a fi fericiti? Sau trebuie sa plagem, pentru a sti sa pretuim fiecare zambet? Ni se spune sa ne ridicam dupa fiecare esec, sa mergem mai departe...dar daca noi nu am fost invatati sa cadem, si totusi cadem? Ni se pare ca se prabuseste lumea odata cu noi, k suntem tradati, k am cazut in abis, iar sansele de a renaste sunt cu atat mai mici cu cat ne contopim cu aceasta cadere...pana cand devenim noi insine un esec... Nu vreau sa credeti k sunt randurile unei persoane care sufera din dragoste, si vrea sa afle toata lumea acest lucru..nu, sunt cuvintele imbarligate, fara sens, dar totusi pline de inteles, ale unei persoane care n-a invatat sa sufere, a invatat sa mearga mai departe, indiferent de dimensiunea esecului, chiar daca uneori a fost catalogata drept "heartless" ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu